REAL GRUP INVEST

Cine suntem ?

Oferim consultanță în retrocedari!

REAL GRUP INVEST S.A. s-a înființat în anul 2003. Din anul 2005 și-a început activitatea în domeniul retrocedărilor, fiind de un real ajutor foștilor proprietari și moștenitorilor acestora pentru obținerea imobilelor confiscate abuziv de regimul comunist. Însumăm competențele a peste 25 specialiști, cu experiență în următoarele domenii de interes: juridic, arhive, istorie urbană, topografic, evaluare proprietăți imobiliare, cadastru. REAL GRUP INVEST S.A. asigură, pe lângă suport de specialitate, și sprijin financiar pentru soluționarea dosarelor de retrocedare. Ne ocupăm, în limite legale, de peste 1.550 de dosare, în 850 dintre acestea încasându-se deja drepturile cuvenite, celelalte urmând a se finaliza în viitorul apropiat. Apreciem că vom avea succes în 90% dintre contractele încheiate.

REAL GRUP INVEST, alături de Tipografia REAL și Real Teco, este sponsorul Fundației Competenți, Corecți și Utili.

DESPRE RETROCEDĂRI:

După 1989, noua clasă politică din România a început retrocedarea proprietăților confiscate abuziv de regimul comunist, proces implementat și în alte țări din Europa Centrală și de Est. Ca măsuri reparatorii pentru abuzurile făcute în perioada 1945-1989, s-au practicat două modalități de retrocedare: în natură și prin măsuri compensatorii.

În natură – prin re-atribuirea proprietăților confiscate, aflate încă în proprietatea statului. Multe dintre imobilele vechi fiind demolate în perioada comunistă pentru ridicarea blocurilor de locuințe și a obiectivelor industriale, restituirea în natură este posibilă într-un număr mic de cazuri (circa 17% din dosarele de retrocedare din București).

Măsuri compensatorii – în majoritatea situațiilor (circa 40% din totalul dosarelor de retrocedare) foștii proprietari/moștenitorii acestora primesc în contrapartidă despăgubiri ce se încasează în final sub forma de bani.

Cele două modalități de retrocedare urmăresc recunoașterea dreptului la proprietate și repararea nedreptăților din perioada comunistă, dar fiecare are un impact diferit asupra foștilor proprietari/moștenitorilor acestora. Pentru soluționarea retrocedărilor există anumite aspecte cheie, cum ar fi: probarea dreptului solicitanților, identificarea imobilului revendicat, stabilirea valorii despăgubirilor și protecția chiriașilor din imobilele ce se restituie în natură.

Estimăm că peste 50% din totalul dosarelor de retrocedare se pierd, integral sau parțial, primind dispoziție de respingere sau decizie de invalidare! Aveți în vedere că circa 60% dintre deciziile CNCI date partenerilor noștri au fost contestate în instanță, imobilele fiind inițial subevaluate!

Împreună cu REAL GRUP INVEST obțineți mai sigur drepturile ce vi se cuvin!

REAL GRUP INVEST S.A. s-a înființat în anul 2003. Din anul 2005 și-a început activitatea în domeniul retrocedărilor, fiind de un real ajutor foștilor proprietari și moștenitorilor acestora pentru obținerea imobilelor confiscate abuziv de regimul comunist. Însumând competențele a peste 25 specialiști cu experiență în următoarele domenii de competență: juridic, evaluare proprietăți imobiliare, comunicare cu partenerii, resurse umane, marketing. Astfel, REAL GRUP INVEST S.A. asigură suport de specialitate și sprijin financiar pentru soluționarea dosarelor de retrocedare în limite legale.  Ne ocupăm cu succes de peste 1.500 de dosare, în 850 dintre acestea încasându-se deja drepturile cuvenite, celelalte urmând a se finaliza în viitorul apropiat.

REAL GRUP INVEST, alături de Tipografia REAL și Real Teco, este sponsorul Fundației Competenți, Corecți și Utili.

Despre retrocedări:

După 1989, noua clasă politică din România a început retrocedarea proprietăților confiscate abuziv de regimul comunist, proces implementat și în alte țări din Europa Centrală și de Est. Ca măsuri reparatorii pentru abuzurile făcute în perioada 1945-1989, s-au practicat două modalități de retrocedare: în natură și prin măsuri compensatorii.

În natură – prin re-atribuirea proprietăților confiscate, aflate încă în proprietatea statului. Multe dintre imobilele vechi fiind demolate în perioada comunistă pentru ridicarea blocurilor de locuințe și a obiectivelor industriale, restituirea în natură este posibilă într-un număr mic de cazuri (circa 18% din totalul notificărilor).

Măsuri compensatorii – în majoritatea situațiilor (circa 57% din totalul notificărilor) foștii proprietari/moștenitorii acestora primesc în contrapartidă despăgubiri ce se încasează în final sub forma de bani.

Cele două modalități de retrocedare urmăresc recunoașterea dreptului la proprietate și repararea nedreptăților din perioada comunistă, dar fiecare are un impact diferit asupra foștilor proprietari/moștenitorilor acestora. Pentru soluționarea retrocedărilor există anumite aspecte cheie, cum ar fi: probarea dreptului solicitanților, identificarea imobilului revendicat, stabilirea valorii despăgubirilor și protecția chiriașilor din imobilele ce se restituie în natură.

De ce REAL GRUP INVEST ?

De ce REAL GRUP INVEST ?

Pentru că avem soluții la toate problemele pe care dvs. le întâmpinați pe parcursul retrocedării: demersuri complicate, acte greu de găsit, procese și expertize costisitoare, pericolul unei dispoziții/decizii de respingere, subevaluarea imobilului și multe altele.

Analiza gratuită a dosarului dvs.

În cadrul primelor întâlniri, consilierii noștri vor face gratuit identificarea stării de fapt și a problemelor existente în dosarul dvs. Ulterior, echipa noastră, care include specialiști cu experiență solidă în domeniu, va stabili tot ce este de făcut pentru ca dosarul dvs. de retrocedare să îndeplinească condițiile legale pentru a fi soluționat favorabil.

Important: REAL GRUP INVEST face plata tuturor cheltuielilor necesare aferente demersurilor ce se impun, până la soluționarea definitivă a dosarului de retrocedare (onorarii avocați și experți, cheltuieli de obținere a actelor ce lipsesc din dosar, etc.).

Onorariul pentru compania noastră îl veți achita după obținerea drepturilor ce vi se cuvin și va consta într-un procent corect, agreat de comun acord, din rezultat.

Expertiză probată prin rezultate

Oriunde s-ar găsi dosarul dvs. (primărie, prefectură, comisii, ministere, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – ANRP), avem experiența necesară pentru soluționarea problemelor ce îl blochează, susținându-vă cauza ca adevărați parteneri, în mod fundamentat și argumentat.

Apreciem că vom avea succes în 90% dintre contractele încheiate.

Ce facem pentru dumneavoastră!

Identificăm și obținem actele necesare completării dosarului de retrocedare, pentru a proba în detaliu dreptul dvs.;

Susținem retrocedarea imobilului dvs. în fața instituțiilor/autorităților administrative;

Îndeplinim toate cerințele necesare rezolvării dosarului, inclusiv expertize și evaluări (prin experți autorizați);

Urmărim rezolvarea dosarului de retrocedare și asigurăm încasarea despăgubirilor ce vi se cuvin;

Îndeplinim formele legale necesare pentru a intra în posesia imobilelor retrocedate în natură, le înscriem în cartea funciară și intermediem vânzarea lor.

Întrebări și răspunsuri!
Întrebări și răspunsuri!

Da, prețul fiind negociat în cadrul unei întâlniri.

Da, inclusiv de efectuarea cadastrului și înregistrarea imobilului la cartea funciară.

Da, deci merită să continuați demersurile.

Ne putem ocupa de dosarele pentru imobile din alte zone decât București și Ilfov, în funcție de zonă și de stadiul acestora. Vă rugăm să ne contactați!

Soluționarea dosarului depinde de autoritățile statului și, în apropoape toate cazurile, de efectuarea unor procese. Din aceste cauze compania noastră își asumă să facă toate demersurile utile soluționării, în timp util, fără să se poată angaja la un termen limită de retrocedare.

Se lucrează numai pe bază de contract, pe care îl veți studia atent și negocia înainte de semnare, dumneavoastră și, dacă solicitați, rudele și/sau avocatul care vă reprezintă. Comisionul se stabilește prin acordul părților, în funcție de dificultatea rezolvării dosarului.

Call Now ButtonContacteaza-ne