Dosarele constituite în temeiul legilor fondului funciar

Ca urmare a hotărârilor luate la nivelul comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate în temeiul legislației fondului funciar, la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) au fost înregistrate 37.891 dosare constituite în temeiul legilor fondului funciar. Dintre acestea, au fost soluţionate până în prezent 31.376 dosare.

Alte 3.170 de dosare au trecut de etapa analizarii și, pe măsura completării lor cu documentele solicitate, vor fi introduse pe ordinea de zi a C.N.C.I în vederea emiterii deciziei de compensare/validare parțială/invalidare, 2.707 de dosare au fost returnate de Secretariat autorităților locale, fie înainte de apariția Legii nr.165/2013, pentru completarea documentației, fie după apariția Legii nr.165/2013, la cererea titularilor de dosare, pentru a beneficia de restituirea în natură.

După apariţia Legii nr. 165/2013, dosarele constituite în temeiul legilor fondului funciar au fost lucrate în ordinea strictă a numărului de înregistrare. Până în prezent, au fost analizate la ordine toate dosarele înregistrate la C.N.C.I. până la dosarul nr. 35100/FFCC (înregistrat la data de 30.05.2022), precum și toate dosarele înregistrate la C.N.C.I., care conțin hotărâri judecătoreşti prin care instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la existenţa şi întinderea dreptului de proprietate până la dosarul nr. 37744/FFCC (înregistrat la data de 29.02.2024).

În dosarele considerate complete, Secretariatul C.N.C.I., compus din consilierii A.N.R.P., a propus/va propune Comisiei acordarea de măsuri compensatorii.

În cazul celorlalte dosare, cu aprobarea C.N.C.I, consilierii au solicitat/vor solicita documente din care să reiasă în mod clar următoarele:

– calitatea de proprietar asupra imobilului solicitat, la data preluării de către stat;

– calitatea de moştenitor al autorului de la care a fost preluat imobilul (în cazul în care autorul a decedat);

– dovada preluării abuzive a imobilului de către stat;

– amplasamentul imobilului revendicat, pentru a se putea stabili valoarea acestuia conform grilei notariale.  

Dosarele constituite în temeiul Legii Nr.10/2001

Până în prezent au fost analizate dosarele până la numărul 66327/CC

În prezent sunt în lucru la ordine dosarele de la numărul 66328/CC la numărul 66573/CC.

Prezentăm în continuare numărul de dosare nerepartizate în lucru până la numărul  70575/CC (ultimul număr alocat unui dosar):

De la dosarul 66574/CC la dosarul 70575/CC2.343 dosare.

În afara dosarelor analizate la ordine, sunt în lucru la Secretariatul C.N.C.I. și dosare pentru care s-au formulat cereri de analizare cu prioritate de către persoanele cărora li s-au recunoscut existența și întinderea dreptului de proprietate prin hotărâri judecătorești și de către persoanele care au făcut dovada că sunt supraviețuitoare ale Holocaustului. 

După intrarea în vigoare a Legii nr. 103/2016 (27.05.2016), au fost depuse aproximativ 7.400 de cereri de analizare cu prioritate. A fost acordată prioritatea în cazul a 6.890 dosare. Până în prezent au fost soluționate 6.309 dosare pentru care s-a solicitat analizarea cu prioritate. La data de 10.06.2024, sunt în analiză alte 539 dosare de acest tip, inclusiv cele pentru care s-au formulat cereri în perioada 01.04.2024 – 30.04.2024.

De asemenea, după adoptarea Legii nr. 284/2023, au fost depuse aproximativ 10 cereri de analizare cu prioritate de către persoanele care deţin certificate de încadrare în grad de handicap grav sau au calitatea de pensionari de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate. Până în prezent a fost acordată prioritatea în cazul a 8 dosare. Menționăm că din aceste 8 dosare, 5 se aflau deja în lucru, fie la ordine, fie în baza unor hotărâri judecătorești. Din cele 8 dosare pentru care s-a acordat prioritatea, 6 au fost soluționate.

Precizăm că analizarea dosarelor care se încadrează în criteriile de prioritate stabilite de Legea nr. 165/2013 se face în paralel cu analizarea dosarelor la ordine.